Iulian Oleniuc
Alexandra Kollontai

Autobiografia Unei Femei Comuniste Emancipate Sexual

Alexandra Kollontai
1926 EN

Alexandra Kollontai a fost una dintre cele mai cunoscute feministe socialiste din istorie. Pe lângă vastele ei contribuții teoretice, de-a lungul carierei sale a setat noi precedente istorice vis-à-vis de reprezentarea femeilor în politică. Astfel, odată cu Revoluția din Octombrie, a devenit prima femeie membră a unui guvern oficial, iar mai târziu prima femeie ambasador din lume.

Autobiografia ei trece în revistă un volum impresionant de muncă pentru cauza comunistă, Kollontai călătorind în zeci de țări pentru a ține prelegeri despre socialism și mai ales despre nevoia femeilor de emancipare, fiind adesea arestată pe parcurs. Acest text este așadar o lectură motivantă, plină de spirit revoluționar, care ar fi păcat să fie rezumată. Ce voi face, însă, este să expun trei întâmplări din viața lui Kollontai care mi-au atras atenția în mod deosebit.

👮‍♂️
Revoluția și Tânărul Ofițer

Kollontai a fost printre primii emigranți politici care s-au întors în Rusia după Revoluția din Februarie, în care țarismul a fost răsturnat. Ajunsă la granița Rusiei, a fost întâmpinată de un soldat la pieptul căruia flutura o panglică roșie aprinsă. Soldatul i-a cerut să se legitimeze, însă ea i-a răspuns că nu are niciun act de identitate, fiind un refugiat politic.

Un ofițer tânăr a fost chemat să confirme prezența ei pe listele de refugiați politici, care trebuiau primiți în țară la ordinul Sovietelor de Muncitori și Soldați. Ofițerul a ajutat-o să coboare din sania care a transportat-o pe râul înghețat care constituia frontiera, iar apoi i-a sărutat mâna aproape reverențios. A fost una dintre cele mai fericite ore ale vieții ei, stând pe pământul Rusiei proaspăt eliberate. La patru luni distanță, la ordinul guvernului provizoriu burghez, același tânăr ofițer o arestează, în același loc, pe motiv că este o bolșevică periculoasă.

🐴
Țăranul, Calul și Lenin

Prima sarcină a lui Kollontai, ca ministră a bunăstării sociale, a fost să despăgubească un biet țăran al cărui cal fusese rechiziționat. Omul călătorise din satul său îndepărtat până în Moscova și a bătut pe la ușile tuturor ministerelor, din păcate fără niciun rezultat. Apoi a izbucnit Revoluția Bolșevică. Țăranul a auzit că bolșevicii sunt de partea muncitorilor și țăranilor, așa că s-a dus direct la Lenin pentru compensație. Nu se știe cum a decurs discuția dintre ei, dar țăranul a sosit apoi la Kollontai cu o foaie ruptă din caietul lui Lenin, conform căreia ea trebuia să se ocupe de caz. Astfel și-a primit țăranul compensația în toiul Marii Revoluții Socialiste.

🏰
Palatul Contesei

În opinia ei, cea mai mare realizare a sa ca ministră a fost fondarea Oficiului Central Pentru Maternitate și Asistență a Nou-Născuților, care, printre altele, a proiectat un Palat al Îngrijirii Prenatale. Acesta a fost amenajat în clădirea unui internat de fete, în care erau educate exclusiv fetele nobilimii, și care încă se afla sub administrația unei contese. Acolo a fost amenajată o sală de expoziție în care aveau să fie ținute cursuri pentru tinerele mame, iar mai departe urmau să fie construite niște crește moderne. Un incendiu, foarte probabil provocat, a distrus toată munca, imediat ce sala respectivă fusese terminată.