Manifestul Partidului Comunist este un document deja istoric, care a influențat, în ultimele două secole, numeroase mișcări revoluționare ale clasei muncitoare, pe întreg globul. Fiecare nouă ediție a sa a venit cu o prefață actualizată, trecând în revistă progresele făcute între timp de mișcarea muncitorească. De exemplu, prima oară când am citit Manifestul, dădusem de o prefață în care Engels prezenta plin de entuziasm victoria clasei muncitoare asupra dreptului la ziua de muncă de numai opt ore, după câteva decenii bune de luptă în acest sens.
Cea mai mare parte a conținutului acestui text se regăsește și în Principiile Comunismului, așa că nu mai reiau ideile comune. Manifestul a fost publicat pentru prima oară în 1848, la doar un an după Principii, dar un an în care spiritul revoluționar din Europa ajunsese la un nivel care nu mai putea fi ignorat. Drept urmare, este scris pe un ton mult mai instigator la luptă. Pe lângă stil, ce aduce nou Manifestul este o descriere mai clară a conceptului luptei de clasă (care, de altfel, nici nu apare explicit în Principii), o istorie mai clară a burgheziei, adresează câteva mituri despre comunism și, în fine, oferă o analiză mai detaliată a tipurilor de socialism antiproletar.
Originea Numelui
În 1847, socialismul devenise numele purtat de mișcarea clasei mijlocii, care își dorea reforme, compromisuri cu capitalul și sprijin de la clasele dominante. Era o mișcare aproape respectabilă. Pe de cealaltă parte, comunismul, chiar dacă și el utopic pe atunci, devenise mișcarea clasei muncitoare, care dorea să se emancipeze prin acțiuni proprii. Era detestată de toată puterea. De aici se trage numele manifestului, care nu se declară socialist, ci comunist.
Elementul Revoluționar al Burgheziei
Crearea de noi piețe de desfacere, ajutată de colonizarea Americii și de scoaterea din izolare a țări precum China și India, a dat industriei și comerțului un impuls nemaivăzut, scoțând la iveală elementul revoluționar al burgheziei, născut pe rămășițele societăților feudale, care erau ruinate pe zi ce trece. Meritul principal al burgheziei este că a fărâmițat relațiile feudale, care-l țineau pe om legat de superiorul său „firesc”, natural, eventual pus acolo de divinitate, și a lăsat în locul lor relații determinate strict de interesul propriu al fiecăruia, de bani.
A înlocuit exploatarea mascată de iluzii religioase și politice cu cea mai directă și brutală formă de exploatare. A transformat toți oamenii, indiferent de particularitățile profesiilor acestora, în simpli muncitori salariați, nivelând pe cât posibil diferențele de sex și vârstă. A transformat familia într-o simplă relație bănească, lipsită de sentimente. A întreprins genocide inimaginabil mai cumplite decât cruciadele din trecut.
Elementul Reacționar al Burgheziei
În societatea burgheză, munca activă este un mijloc de mărire a muncii acumulate, adică a capitalului, care este independent și capătă individualitate (în contrast față de muncitor). În schimb, în societatea comunistă, munca activă este un mijloc de a mări, îmbogăți și promova existența muncitorului. Altfel spus, mai poetic, în capitalism trecutul domină prezentul, pe când în comunism prezentul domină trecutul.
Legat de crizele inerente capitalismului, în Manifest se explică și cum sunt rezolvate. Prin distrugerea deliberată a unei mase de forțe de producție, prin cucerirea de noi piețe de desfacere și prin exploatarea mai intensă a piețelor deja existente.
Lupta de Clasă
Interesant cum proletariatul capătă caracter de clasă prin acțiuni concrete, nu pentru că așa zice Marx ăsta, care vede totul binar și împarte lumea în buni și răi. Proletarii se unesc în sindicate și trade-unionuri, se aliază pentru a cere condiții mai bune de muncă. Iar din când în când câștigă, așa cum femeile și copiii englezi au câștigat în 1847 dreptul la (doar!) 10 ore de muncă pe zi de luni până vineri și (doar!) 8 sâmbăta.
Un alt paragraf relevant mi se pare cel care vorbește despre, practic, trădătorii de clasă. Așa cum, în trecut, o parte din nobilime a trecut de partea burgheziei în lupta ei revoluționară, așa o parte din burghezie trece astăzi de partea proletariatului, în special acei ideologi care și-au depășit condiția și au înțeles baza teoretică a acestei lupte inevitabile. Deci, nu, comuniștii nu condamnă o persoană doar pentru simpla sa origine burgheză. Ce contează cu adevărat pentru ei este poziția politică a acelei persoane.
Istoria tuturor societăților de până astăzi este istoria luptelor de clasă.
Mituri Despre Comunism
Este adresat celebrul mit cum că, în comunism, din moment ce proprietatea privată nu ar mai exista, nimeni nu ar mai fi motivat să muncească. Atunci, cum de, în capitalism, tocmai aceia care nu pot agonisi nimic sunt cei care muncesc, în timp ce aceia care agonisesc totul sunt cei care fac degeaba umbră pământului?
Criticile aduse comunismului, fie că vin de la burghezi sau nu, vin întotdeauna dintr-o perspectivă burgheză. Și nu vin așa, din neant, ci sunt înrădăcinate, concret, în condițiile economice care asigură existența acestei clase. Coroborând asta cu existența obligatorie a antagonismelor de clasă în societatea burgheză, și deci cu faptul că, pentru proletari, conceptele de familie, naționalitate, moralitate, lege și religie capătă o semnificație contradictorie cu cea pe care le-o atribuie burghezii, rezultă că majoritatea criticilor aduse comunismului sunt, în fapt, proiecții ale defectelor capitalismului.
De exemplu, auzim că, în comunism, oamenii își pierd individualitatea. Nu, doar burghezii și-o pierd (așa cum o înțeleg ei acum, ca drept la liberă competiție și nu numai). Proletarii, care, spre deosebire de ei, acum nu o au (sunt doar niște instrumente de muncă), și-o câștigă.
Familia în Societatea Burgheză
Familia de astăzi se întemeiază pe capital, pe câștigul privat. Idealul burghez al familiei își regăsește complementul în prostituția publică și în destrămarea legăturilor de familie în rândul proletariatului. Atât familia burgheză, cât și completarea ei, dispar de la sine odată cu proprietatea privată.
Comuniștii sunt acuzați că vor să introducă comunizarea femeii, când de fapt ea a existat aproape întotdeauna, iar tocmai căsătoria burgheză este însăși comunizarea femeii măritate. Burghezii, pe lângă faptul că dispun după bunul plac de femeile și fiicele muncitorilor, precum și de prostituția oficială, au și plăcerea de a-și seduce reciproc soțiile.
Tipuri de Socialism Antiproletar
Fiecare clasă are propriul ei tip de socialism. Astfel, clasele dărâmate de orânduirea burgheză creează socialisme reacționare, burghezia creează socialismul conservator, iar proletariatul creează socialisme progresiste (n-am întâlnit încă acest termen, dar așa ar urma natural), chiar dacă multe dintre ele utopice.
Socialismul feudal este al aristocrației (franceze și engleze), care ducea dorul timpurilor în care, în locul burgheziei, ea era clasa dominantă. În urma revoluțiilor burgheze, lupta politică a feudalilor era deja imposibilă, așa că aceștia s-au rezumat la o luptă literară. Pentru a atrage simpatia maselor, ei criticau mai ales exploatarea lor de către burghezi, însă având în vedere de la cine venea această critică, nu convingea pe nimeni. Socialismul feudal nici nu se sinchisea să-și ascundă caracterul reacționar, problema sa principală cu burghezia fiind aceea că ea a creat un proletariat revoluționar, capabil să arunce în aer întreaga orânduire socială veche. Mână în mână cu cel feudal, apare și socialismul creștin, care nu-i decât aghiazma cu care popa sfințește necazul aristocratului.
Socialismul mic-burghez apare ca urmare a înrăutățirii condițiilor de viață ale micii burghezii, ai cărei membri sunt aruncați constant în tabăra proletariatului de către competiția capitalistă. Deși aduce adesea critici corecte la adresa capitalismului, problema acestui socialism este caracterul său reacționar și totodată utopic. El dorește fie să restabilească vechile forțe de producție, fie să le ferece pe cele moderne în cătușele vechilor relații de producție, cum ar fi cele specifice economiei patriarhale de la țară.
Socialismul german sau „adevărat” este de fapt o traducere, o adaptare proastă a literaturii socialiste și comuniste franceze. Filozofii germani credeau că dezideratele revoluționare franceze erau întruchiparea voinței eterne și metafizice a omului, iar nu un rezultat al unor condiții materiale specifice Franței de atunci, complet diferite de cele ale Germaniei. Acest socialism a fost importat atunci când, în Germania, burghezia tocmai începuse lupta împotriva feudalismului. Cu alte cuvinte, atunci când burghezia avea un rol revoluționar. În contrast, lupta împotriva burgheziei, la acel moment, avea un caracter reacționar.
Socialismul burghez are rolul de a menține dominația burgheziei, dar în așa fel încât să nu ducă la lupte de clasă, să paralizeze pe cât posibil spiritul revoluționar al maselor. El este specific, de pildă, filantropilor, deoarece își propune să rezolve problemele sociale create tocmai de capitalism, să-i dea o față umană, atât cât să-i mulțumească pe moment pe muncitori. Mai mult, socialismul burghez face clasa muncitoare să creadă că, atunci când burghezia ia o decizie în interes propriu, ea o face de fapt în interesul proletariatului.
Socialismul și comunismul critico-utopic a apărut în perioada căderii feudalismului, când proletariatul era puternic nedezvoltat. Meritul acestui socialism este critica antagonismelor de clasă, însă nu a găsit, în societatea de atunci, condițiile materiale care să le poată rezolva. Drept urmare, se opunea luptei de clasă și încerca să teoretizeze o societate mai bună pentru toată lumea, inclusiv pentru burghezie. Căuta împăcare de la aceasta, încercând să creeze experimente socialiste pe care, mai apoi, burghezia să le ia drept exemplu și să le urmeze. Acele experimente erau utopice, neputând fi sortite decât eșecului, deoarece încă nu existau condițiile materiale necesare pentru a le asigura sustenabilitatea. Pe măsura dezvoltării proletariatului, caracterul acestui socialism a trecut de la revoluționar la reacționar.
Încheiere
Organizațiile precum GAS și BTM ar trebui să mai citească odată partea asta, înainte să înlocuiască umil cuvântul marxist cu muncitoresc, pentru a nu speria publicul, și înainte ca aproape să-și ceară scuze în fața burgheziei că au curajul să citească Stalin.
Comuniștilor le repugnă să-și ascundă vederile și intențiile. Ei declară fățiș că țelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii orânduiri sociale de până acum. Să tremure clasele dominante în fața unei revoluții comuniste. Proletarii n-au de pierdut în această revoluție decât lanțurile. Ei au o lume de câștigat.
PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ!