Teorie Marxistă de Bază

Ultimele mele luni au fost pline de „dezbateri” despre comunism cu prietenii. Din păcate este un subiect incredibil de vast și e greu să am mereu la mine toate argumentele necesare, să le selectez pe loc pe cele mai potrivite și să le nuanțez cât mai adecvat, mai ales când am de contracarat o sută de mituri deodată. Așadar le-am tot promis că o să scriu pe blog un articol cu niște noțiuni de bază despre marxism.

Una dintre problemele principale în discursul lor, la fel ca în orice discurs reacționar (ostil față de idei radicale și față de progres), este faptul că folosim niște termeni fără să-i definim. Termeni care mereu își pot schimba ușor și subtil înțelesul pentru a fi în favoarea agendei fiecăruia.

Acestea fiind spuse, în acest prim articol voi încerca să ofer niște definiții cât mai precise (plus un minim de context istoric) pentru sistemele socio-politice relevante – liberalism (în care trăim momentan) și marxism (spre care dorim să tindem) – și pentru sistemele economice asociate – capitalism și, respectiv, socialism și comunism. După aceea, voi clarifica niște confuzii clasice legate de termeni.

Revoluția Franceză

Odată cu apariția curentului iluminist, mișcare intelectuală ce a avut loc în Europa de Vest a secolelor XVII și XVIII, filosofii au început să pună la îndoială autoritatea monarhiei și a bisericii, instituții care la acel moment dețineau monopolul puterii în stat. Ideile lor revoluționare, precum dreptul fiecăruia la căutarea fericirii și înțelegerea lumii prin rațiune și metode empirice, au culminat în Revoluția Franceză, marcând sfârșitul feudalismului și începutul unei noi ere, centrate pe libertatea individului.

Sună foarte bine în primă fază, atât doar că Revoluția a oferit libertățile promise numai unei foarte mici minorități a populației, anume burgheziei (meșteșugarii, artizanii și negustorii), care s-a metamorfozat între timp în clasa capitalistă. Mai multe despre eșecurile Revoluției Franceze ne spune Engels în eseul Socialism: Utopian and Scientific, despre care voi scrie în curând.

Liberalism

Liberalismul este sistemul socio-politic rezultat din Revoluția Franceză. Filosofia liberală îi este creditată adesea lui John Locke, care definește un contract social în care omul are dreptul natural la viață, libertate și proprietate, iar statul are datoria de a-i proteja aceste drepturi fundamentale. Liberalismul se concentrează pe emanciparea individului și, în consecință, pe maximizarea libertăților acestuia. Libertatea primordială promovată de acest sistem este dreptul la proprietate privată.

În acest context, prin proprietate privată se poate înțelege orice, de la o carte sau o periuță de dinți, până la o fabrică sau o întreagă plantație de bumbac. Chiar și sclavi. Cu toate că francezii aboliseră sclavia în timpul Revoluției, la americani a mai durat aproape un secol. În literatura marxistă și în cele ce urmează, proprietatea privată desemnează doar acea proprietate care poate fi folosită în vederea generării de profit – fabrica și plantația. Astfel, cartea și periuța de dinți intră în sfera proprietății personale, pe care nu dorește nimeni să o abolească.

De menționat că termenul liberalism este folosit adesea cu privire la chestiuni sociale, cum ar fi drepturile minorităților sau dreptul la avort. Politicienii care se consideră liberali pretind că le pasă foarte mult de aspectele respective, însă această grijă este abandonată de fiecare dată când duce la măsuri ce pun în pericol siguranța capitalului. Exemplul cel mai bun este SUA, unde diferențele dintre democrați și republicani sunt doar la nivel estetic, ambele partide susținând de fapt capitalismul turbat de pe urma căruia profită. Prin urmare, când vine vorba de măsuri economice vom vorbi despre liberalism, iar când vine vorba de măsuri sociale vom vorbi despre libertarianism.

Capitalism

Capitalismul este sistemul economic ce rezultă în mod natural din filosofia liberală. Acesta este bazat pe dreptul la proprietate privată asupra mijloacelor de producție și pe operarea acestora în vederea obținerii de profit. Revoluția Industrială este cea care a setat capitalismul ca mod de producție dominant, iar colonialismul specific Europei de Vest este cel care l-a răspândit forțat pe întregul glob.

Una dintre caracteristicile sale principale este piața liberă, în care orice individ poate produce și vinde orice fel de produs sau serviciu, în ideea că motivul profitului reglează de la sine piața. Teoretic, dacă produsul este inutil sau de proastă calitate (eventual în comparație cu alt produs similar, căci piața liberă promovează și spiritul competitiv), cererea scade, profitul scade și el, iar produsul fie este îmbunătățit, fie eșuează complet.

Neoliberalism

Neoliberalismul se rezumă la ideea de a renunța la toate legile și reglementările care știrbesc câtuși de puțin din capacitatea corporațiilor de a acumula capital. Printre măsurile aferente se numără privatizarea inclusiv a sectoarelor precum educația și sănătatea, taxarea aproape de zero a bogaților și dereglementarea piețelor de capital. Cu alte cuvinte, influența statului asupra economiei trebuie redusă la zero. Aceste reforme au fost introduse pentru prima oară de Ronald Reagan în SUA și de Margaret Thatcher în UK, motivația fiind că piața liberă este atât de bună încât trebuie eliberată și mai tare.

Marxism

Marxismul este școala de gândire rezultată din ideile filosofilor și economiștilor de secol XIX Karl Marx și Friedrich Engels, cunoscuți pentru lucrări ca The Communist Manifesto (Marx & Engels), Das Kapital (Marx) și The Origin of the Family, Private Property and the State (Engels).

Das Kapital, o carte compusă din trei volume publicate de-a lungul a trei decade, este de departe cea mai complexă și sofisticată lucrare a lui Marx, realizând o critică impresionant de detaliată asupra capitalismului, sistem economic aflat în floarea vârstei la vremea respectivă. În continuare, voi lista câteva predicții ale lui Marx legate de dezvoltarea și decăderea capitalismului, lucru ce demonstrează faptul că acest sistem economic nu funcționează (în folosul oamenilor de rând) nici măcar „pe hârtie”.

• Bogăția devine tot mai concentrată în mâinile unei mase tot mai mici de oameni.
• Inegalitățile sociale devin tot mai pronunțate.
• Crizele economice au loc periodic și sunt inerente sistemului (Marea Depresiune, Bula Dot-Com, 2008, COVID-19).
• Globalizare forțată, capitalul căutând mereu noi piețe de desfacere.

Mai mulți gânditori observaseră deja, pe parcursul Revoluției Industriale, inegalitățile din societate și nevoia de schimbare radicală a sistemului, așa că se gândiseră la o serie de politici economice și sociale demne de a guverna o societate ideală, în care exploatarea omului de către om să ia sfârșit odată pentru totdeauna. În prezent, aceste idei poartă numele de socialism utopic. Marx și Engels sunt cei care au transformat socialismul dintr-un set de idei utopice într-o știință, folosindu-se de materialismul dialectic.

Pe scurt, orice eveniment este profund influențat de condițiile materiale date de contextul său istoric. Aplicând materialismul dialectic în studiul istoriei, Marx a observat că evoluția societății este datorată în primul rând luptei de clasă, aceasta fiind motivată de existența claselor sociale cu interese contradictorii. Lupta de clasă este puternic influențată de schimbările în modul de producție și în relațiile sociale induse de acesta. Astfel, Marx a ajuns la teoria materialismului istoric, care spune că succesiunea istorică a societăților constă din următoarele etape:

1. Comunism primitiv
2. Societăți bazate pe sclavie – stăpâni și sclavi
3. Feudalism – nobili și iobagi
4. Capitalism – burghezi (deținători de mijloace de producție) și proletari (muncitori)
5. Socialism
6. Comunism

Primele trei etape țin de domeniul trecutului, a patra etapă este cea curentă, iar următoarele două sunt cele dorite. Comunismul este un ideal teoretizat în marxism, iar socialismul (științific) este etapa de tranziție de la capitalism la comunism. Pentru a fi realizabil, socialismul și ideile sale evoluează constant, împreună cu condițiile materiale generate de capitalism.

The philosophers have only interpreted the world, in various ways.
The point, however, is to change it.

— Karl Marx

Un ultim concept marxist ce trebuie menționat este conștiința de clasă, care constă în a deveni conștienți de apartenența la o anumită clasă socială, a înțelege dinamica dintre clasele antagoniste, a critica ideologia impusă de clasele dominante și a începe să ne implicăm în organizarea politică a claselor opresate.

Socialism

Socialismul este un sistem economic în care mijloacele de producție (fabricile, terenurile și resursele) sunt deținute și controlate de către clasa muncitoare. Așadar, socialismul dorește abolirea proprietății private și operarea mijloacelor de producție în beneficiul întregii societăți și nu în vederea obținerii de profit.

Proletariatul, adică vasta majoritate a populației, ia locul burgheziei și instaurează așa-numita dictatură a proletariatului. Aceasta este obținută adesea prin intermediul statului, cu toate că există și alte metode de administrare colectivă a resurselor. Spre deosebire de piața liberă din capitalism, socialismul se bazează pe o economie planificată, în care statul decide ce bunuri și servicii să fie produse, în ce cantități și cum să fie ele distribuite.

From each according to his ability, to each according to his contribution.

Odată ce condițiile materiale se îmbunătățesc pentru majoritatea populației, ne putem concentra mai ușor pe justiția socială și pe emanciparea celorlalte clase opreaste de-a lungul istoriei, precum femeile, persoanele de culoare și comunitatea LGBTQ, ale căror lupte pentru drepturi egale sunt asociate adesea cu socialismul.

Comunism

Comunismul este un sistem economic în care, în plus față de socialism, nu există:

• Clase: Mai precis, clase opresoare și clase opresate.
• Bani: Cum fiecare om are deja asigurate condițiile pentru un trai demn și împlinitor, banii își pierd utilitatea.
• State: Cum spunea și Lenin, statul este produsul ireconciliabilității antagonismelor de clasă, adică un instrument al opresiunii unei clase de către altă clasă. Cum clasele nu mai există, nici statul nu-și mai are rostul. Atenție la plural! Cum capitalul nu cunoaște granițe, comunismul nu poate fi atins în izolare față de restul lumii, deci mișcarea trebuie să fie una internaționalistă.

From each according to his ability, to each according to his needs.

Confuzii – Socialism vs. Comunism

Niciun stat, din trecut sau din prezent, pe care vesticii îl numesc comunist nu este comunist, ci cel mai probabil socialist. Dacă urmărim definițiile, este ușor să ne dăm seama de ce. O sursă a acestei confuzii este denumirea partidelor ce conduc acele țări. Toate se numesc partide comuniste. Niciunul nu se numește partid socialist, iar asta tocmai pentru a scoate în evidență idealul lor final – comunismul.

Că tot veni vorba, de remarcat că partidele comuniste nu există doar în niște state izolate de restul lumii și conduse de dictatori demenți, ci și în cele mai „civilizate” popoare, printre care Spania și Franța, unde comuniștii au câteva locuri asigurate și în parlament. Inclusiv în Parlamentul European există un grup politic dedicat partidelor comuniste, care în prezent se bucură de 37 de locuri din 705.

Spuneam că statele numite comuniste sunt cel mai probabil socialiste. Un contraexemplu este Rusia. De câte ori n-am auzit că Rusia este un stat comunist, în ciuda restaurației capitaliste din 1991? Nu doar că nu e „socialism adevărat”, dar nici măcar ei nu se declară socialiști. Treaba asta provine pe de o parte din confundarea comunismului cu autoritarianismul, cu toate că această caracteristică nu este o condiție necesară a socialismului, și pe de cealaltă parte din tendința românilor de a asocia tot ce este nașpa și învechit ca mentalitate cu comunismul.

Confuzii – Comunism vs. Nazism

Pe aceeași filieră, în încercarea de a băga comunismul și fascismul în aceeași oală, ni se aduce aminte adesea că numele de nazism provine de la național socialism – sintagmă care conține cuvântul socialism – și deci că naziștii erau comuniști. Afirmație care nici că putea fi mai departe de adevăr. Pe lângă ura lor profundă față de comuniști, naziștii erau prieteni atât de buni ai capitalului, încât termenul de privatizare a apărut special pentru a descrie procesul foarte accelerat prin care naziștii vindeau firme de stat către sectorul privat.

Alt mod prin care iluștri intelectuali încearcă să arate că nazismul și comunismul sunt tot una constă în observația că ambele ideologii divizează societatea în „buni” și „răi” – fie pe baza clasei, fie pe baza rasei. Aici, din punctul meu de vedere, avem de a face cu o bagatelizare de-a dreptul nerușinată a teoriei marxiste. În marxism nu există „buni” și „răi”, există doar fenomene sociale care se datorează sistemului economic în care trăim. Nu urâm în mod direct bogații, ci urâm sistemul care în mod inevitabil îi creează. De asemenea, nu avem în plan să exterminăm popoare și minorități întregi de pe fața pământului.

Revenind la ideea că ideologia unui partid este dată de numele său, prin acest raționament putem concluziona că PSD este un partid de stânga (social) și că PNL este unul de dreapta (liberal). Realitatea este că ambele sunt niște partide cleptocrate compuse în cea mai mare parte din analfabeți care nu știu nimic despre nicio ideologie.

Confuzii – Țările Nordice

Nu în ultimul rând, să vorbim despre țările nordice, cu guverne social-democrate, numite de vestici state socialiste. Conform definițiilor, social-democrații nu sunt socialiști, deoarece nu-și doresc o schimbare radicală a societății – abolirea proprietății private. Ei vor doar să-i dea o față umană capitalismului, îmbunătățind condițiile clasei muncitoare.

Nimic greșit cu asta, atât doar că nu tratează cauza, ci efectul. Dovadă că prosperitatea țărilor nordice se bazează tot pe exploatarea sudului global. Mai mult, programele lor sociale mult lăudate încep să devină nesustenabile. Cine a citit un minim de teorie, înțelege că oricâte pansamente i-am aplica sistemului capitalist, tot pe exploatare se va baza.

Stânga și Dreapta în Politică

Când vine vorba de politică, auzim des termenii stânga și dreapta. Cei doi termeni datează încă din timpul Revoluției Franceze. Pe durata acesteia, în cadrul Adunării Naționale, susținătorii regelui și ai bisericii se așezau la dreapta președintelui, pe când cei ce militau pentru revoluție erau așezați la stânga sa. Cele două tabere trebuiau separate pentru a menține liniștea pe parcursul adunărilor.

În consecință, dreapta se referă la valorile menite să mențină status-quo-ul (sau chiar să-l readucă la o formă de mult apusă, idealizată și glorificată în politicile de extremă dreaptă, adesea de tip fascist), cum ar fi autoritatea, ierarhia, tradiția și naționalismul. Pe de cealaltă parte, stânga dorește o schimbare radicală a societății și se axează pe valori revoluționare, cum ar fi libertatea, egalitatea, fraternitatea, drepturile omului, progresul și globalismul. Totodată, dreapta promovează individualismul, pe când stânga este mai degrabă colectivistă.

Teoretic există și centru, pentru persoanele „moderate”, care nu doresc nicio schimbare semnificativă a societății spre stânga sau spre dreapta. Practic, centrul este tot dreapta, pentru că a nu avea păreri politice este tot în favoarea status-quo-ului. Un exemplu clar este lipsa unei păreri în situația din Palestina. Nu ții partea nimănui? Atunci, Israel este liber să comită genocid, să distrugă în 6 luni peste 55% din casele palestinienilor și să omoare copii lansând rachete în timp ce sunt îmbrăcați în costum de dinozaur.

Idei de Final

Sunt atât de multe de spus. Nici n-am apucat să vorbesc despre Lenin, revoluție, materialismul dialectic, feminismul socialist sau experimentele socialiste din trecut, precum nici nu am descris clar problemele generate de capitalism. Urmează un articol despre contribuțiile uitate pe care comuniștii le-au adus societății, unde o să fac și o listă de mari personalități socialiste – cum ar fi Albert Einstein – pentru perspectivă.

Important este să conștientizăm că trăim într-un sistem economic vechi nu de când lumea, ci doar de câteva sute de ani (la noi, chiar de câteva zeci), să explorăm cu bunăvoință alternativele (de menționat că, pe lângă socialism, mai există și anarhism) și să ne implicăm politic (inclusiv pentru reforme, nu doar pentru revoluție).

Din păcate, din cauza contextului istoric nefericit, este greu să porți discuții despre comunism în România, unde eu personal am învățat în școală la filosofie că „este rău prin definiție”. Să nu-l condamni instantaneu înseamnă să-ți bați joc de oamenii care în 1989 și-au dat viața pentru o lume mai bună…

Trebuie înțeles totuși că clasa conducătoare va avea mereu un interes în a demoniza o ideologie care vrea să le ia privilegiile și puterea. Acum, cu o istorie de peste 100 de ani a experimentelor socialiste, este ușor să fabrici propagandă anticomunistă. Dar, la început de tot, când abia erau stabilite principiile comunismului, oare de ce toți regii și clericii se aliaseră împotriva sa?

O fantomă bântuie Europa – fantoma comunismului.

— Karl Marx & Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, 1848